Sexs mesede

Cei din conducerea penitenciarului nu s-au scuzat pentru spaţiul mic pus la dispoziţia deţinuţilor, motivând chiar că aglomeraţia era mult mai mare la începutul anului trecut, închisoarea cazând atunci aproape 700 de deţinuţi.

Sexs mesede-40Sexs mesede-39

În luna noiembrie, Avocatul Poporului transmitea ANP câteva recomandări scrise în urma anchetei desfăşurate la Penitenciarul Târgu-Jiu.

Masa, tot pe jos Avocatul Poporului a constatat şi că masa se serveşte de deţinuţi pe jos, aşa cum a apărut în presă, asta deoarece nu se poate constitui un spaţiu special la acest capitol, deoarece asta ar însemna ca o cameră de detenţie să fie desfiinţată.

“Inexistenţa unui spaţiu adecvat servirii mesei obligă deţinuţii să servească masa în camera de detenţie, în condiţii necorespunzătoare”, se mai arată în raportul Avocatului Poporului transmis ANP.

De altfel, ancheta s-a desfăşurat cu o lună în urmă după ce Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu constatând din prima că presa a relatat corect că unitatea este supraaglomerată, atunci existând acolo 567 de deţinuţi pe 526 de locuri.

S-au vizitat, de asemenea, prin sondaj, câteva camere de detenţie, sala de mese de la gospodăria agrozootehnică, curţile de plimbare, cabinetul medical şi cel stomatologic, clubul de activităţi şi sala de clasă. Verificarea a scos în evidenţă că în camerele sondate, un deţinut se bucură doar de un spaţiu cuprins între 1,21 şi 1,90 de metri.

648

Leave a Reply